Icoana Nașterii Domnului este o icoană deosebită. Ea descrie cel mai mare eveniment din istoria omenirii – venirea în lumea lui Dumnezeu Însuși.
În fața noastră se află Maica Domnului și Pruncul Iisus Hristos într-o peșteră rece, goală, care a servit drept adăpost pentru vite. Mântuitorul a venit în lume, dar lumea nu L-a acceptat. Toate ușile Betleemului au fost închise pentru Sfânta Familie.
Pare că Pruncul Divin este abandonat, Maica Domnului este înfățișată întorcându-se de la Micuțul Hristos înfășat, dar fiind îndreptată către Iosif, soțul formal al Mariei, aflat în nedumerire… Dar de ce această situație?
Părinții Mariei, Drepții Ioachim și Ana, nu au avut copii multă vreme, ambii fiind deja la înaintați în vărstă. Dar pentru rugăciunea lor fierbinte, Domnul le-a trimis mângâiere: au avut o Fiică minunată, pe nume Maria. Ei și-au închinat fiica Creatorului: Maria a crescut la templul din Ierusalim. La scurt timp după întrarea în templu, părinții ei au murit. Ajunsă la maturitate, Maria a trebuit să părăsească locul sfânt – templul lui Dumnezeu, deoarece legile lui Israel îi obligau pe toți, în special pe urmașii regelui David, căruia îi aparținea Maria, să aibă copii – așa a fost pregătită așteptarea generală a lui Mesia. Conform legii și tradiției poporului evreu, fiecare fată trebuia să se căsătorească și să aibă copii. Dar Maria a simțit că vocația ei în viață era incomparabil mai înaltă și a cerut preoților templului din Ierusalim să o dea în căsătorie doar formal. Cererea ei a fost îndeplinită, fiind dată în grija văduvului Iosif, care era deja bătrân și care a promis că va păstra castitatea Mariei. Astfel Iosif a devenit logodnicul (protectorul) Mariei.
În icoana Nașteriia lui Hristos, privirea Maicii Domnului este îndreptată către Iosif. Maria se gândește la el, pentru că este confuz. Iosif știe că el nu este tatăl Pruncului Hristos. „Cum să fii și ce să faci?” – gândește Dreptul Iosif. Într-adevăr, conform legii israeliene, o soție care și-a încălcat loialitatea față de soțul ei trebuia să fie lapidată. Iosif se gândește cum să procedeze: să o dea pe Maria judecății în cetate, sau să o lase să plece în pace, pe ascuns, din casa sa, ca să poată trăi așa cum ea își dorește. În cele din urmă, ”Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns”. (Matei 1:19). Icoana Nașterii Domnului ne amintește de cele mai profunde dileme ale Sfântului Iosif. Dar îndoielile s-au încheiat când un înger al Domnului i s-a arătat în vis și i-a anunțat vestea bună: „ Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1:20).
Icoana festivă înfățișează locul primului refugiu pământesc al lui Mesia. Hristos S-a născut nu în odăi împărătești, ci într-o peșteră și a fost culcat într-o iesle. În această peșteră întunecată, Pruncul Divin în haine albe ne relevă adevărata Lumină, care „luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:5). Despre această Lumină a profețit și profetul Isaia în Vechiul Testament, spunând: „ Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi.” (Isaia 9, 1). Vedem că Dumnezeu în lume este Lumina lumii. În afară de Hristos, nimeni și nimic nu ar putea releva această Lumină Divină.
În icoana Nașterii lui Hristos vedem păstori și magi care au venit să se închine Mântuitorului. Păstorii sunt oameni de rând, cinstiți – ei au fost primii anunțați de îngeri despre vestea cea bună a Nașterii lui Mesia. Ei trebuiau să pască turmele zi și noapte, iarnă și vară, în ploaie și zăpadă, pentru jertfele care se aduceau în templu. Acești oameni știau despre profeții, știau că Hristos urma să se nască. Poate că ei așteptau cu nerăbdare venirea lui Mesia pe lume, mai mult decât oricare alt evreu. Și acum au aflat că așteptarea s-a împlinit, că munca lor grea s-a încheiat! Ei au fost primii oameni care au aflat că de acum înainte nu va mai fi necesar să se crească și să se pregătească animale pentru sacrificiu în Templul din Ierusalim, așa cum se făcea înainte. Nu, pentru că S-a născut Mesia, Care va lua asupra Sa păcatele întregii omeniri. Ni S-a născut Mântuitorul, Care Se va aduce pe Sine însuși ca Jertfă pentru întreaga lume.
Magii erau oameni înțelepți, cei mai cultivați și mai deștepți oameni ai timpului lor. Aceștia au aflat despre timpul nașterii lui Hristos de la apariția extraordinară a Stelei de la Răsărit, pe care au urmat-o, pentru a se închina celui mai Mare Rege și a-I aduce daruri: tămâie – ca lui Dumnezeu, aur – ca unui Rege și smirna (ulei parfumat) – ca unei persoană care trebuie să accepte moartea.
Magii L-au căutat multă vreme pe Pruncul Iisus, întrebând pe mulți locuitori ai Ierusalimului: „Unde s-a născut Regele Iudeilor?”. E înfricoșător să gândești astfel – la urma urmei, o astfel de întrebare i-ar fi putut costa viața! Irod, conducătorul Iudeii, nu avea dreptul să domnească, el a ajuns pe tron cu ajutorul romanilor. Temându-se pentru tronul său, Irod i-a ucis pe toți cei suspectați de lovitură de stat. Dar străinii – înțelepții din Răsărit – vin și la el și îl întreabă despre Regele evreilor!
În icoană, Magii sunt înfățișați departe de Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, ceea ce simbolizează căutarea lui Dumnezeu. Ei sunt de vârste diferite, ceea ce marchează cele trei vârste umane – tinerețea, maturitatea și bătrânețea. Poți veni la Hristos și să-I slujești la diferite vârste, dar este mai bine să vii „la început, nu în ceasul al unsprezecelea” al vieţii tale (Mat. 20, 1-16).
Lângă iesle vedem imaginea unui bou și a unui măgar. Prezența acestor animale nu subliniază atât locul acțiunii – grajdul, cât reflectă simbolic profeția lui Isaia: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe.” (Isaia 1,3). Aceste animale simbolizează și cele două popoare – evrei și păgâni, pentru mântuirea cărora Hristos S-a întrupat. Boul, ca animal curat și ales care a fost sacrificat, indică poporul evreu, iar măgarul, un animal necurat, reprezintă lumea păgână. Dar acestea se întâlnesc la ieslea lui Hristos. Mântuitorul unește poporul ales și lumea păgână. Boul și măgarul se întâlnesc cu Însuși Creatorul Universului. Toți oamenii sunt chemați la Hristos! Nu contează de unde vii, ceea ce contează este disponibilitatea de a-L urma pe Mântuitorul! În Hristos, conform apostolului Pavel, „nu mai este nici iudeu, nici elin… pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3:28).
Astfel, Hristos cuprinde întregul univers, iar Mântuitorul omenirii unește toți oamenii. Domnul a venit în lume pentru ca latura umană să se poată uni cu latura divină, cele două laturi ale firii să se îmbine. Hristos se face om pentru a mântui oamenii, pentru a înmuia inima împietrită de păcat a omului, pentru a transforma, pentru a transfigura întreaga natură umană. Nemuritorul a luat chipul unui muritor pentru a ne dărui nemurirea, pentru ca omul să devină dumnezeu prin har, pentru a-i face pe fiii oamenilor fii ai lui Dumnezeu, pentru a dărui pacea pământească și cerească, pentru a da perfecțiune și sfințenie tuturor.
PS IRINEU, Episcop de Orsky și Gay, Rusia
