Colțul lui Dumnezeu

Rușii de stil vechi au în casă Colțul lui Dumnezeu

Când au părăsit locurile natale, în secolul al XVII-lea, rușii care nu au acceptat reforma Patriarhului Nikon nu și-au luat averi după ei, decât cărțile vechi bisericești și icoanele sfinte care le ocroteau casele și pe cei dragi, membrii familiilor lor. Erau cu dragoste de Dumnezeu, mulţi dintre ei fiind oameni simpli.

Staroverii (credincioșii de rit vechi) s-au răspândindit în întreaga lume – Polonia, Austria, Canada, Alaska, Japonia, inclusiv în Dobrogea și Bucovina. Noi îi numim ”lipoveni”, dar denumirea provenită din limba rusă și care este folosită în țările și regiunile în care ei locuiesc  este de  ”staroveri” (старове́ры). 

Colțul lui Dumnezeu

Ruşii de rit vechi – staroverii – au rămas până astăzi foarte conservatori în cultul lor, iar dacă îi veți vizita, veți constata că unul dintre elementele cele mai vizibile ale stilului lor religios de viață îl reprezintă cinstirea icoanelor, care sunt nelipsite în casele lor .

Chiar de la intrarea în casă sau în apartament, deasupra uşii principale, este aşezată în mod tradițional o icoană a Maicii Domnului, sau altă icoană, sau crucea tradiţională în opt colţuri. Când un creștin intră în casa altui creștin de rit vechi, mai întâi face rugaciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă pe mine păcătosul”; iar gazda raspunde: „Amin!”. După ce trece de prag, musafirul spune: ” Pace casei voastre”, iar gazda raspunde: ”Cu pace vă primim”.

Dacă bărbatul care întra în casă are capul acoperit, este important să își dea jos căciula, deoarece în casă nu se intră cu căciula pe cap. După ce intră în casă, musafirul caută cu privirea locul unde este colțul cu icoane și, în fața lui, face mai intâi trei mătănii până la brâu și abia apoi spune gazdei: „Bună ziua”.
În fiecare cameră din casă este amenajat un colț cu icoane, numit Colţul lui Dumnezeu. Acesta este amplasat în colţul orientat spre răsărit, pe un suport din lemn numit Bajnicika, sau pe un iconostas confecţionat tot din lemn, într–un anumit stil tradiţional vechi rusesc. Bajnicika este împodobită cu broderii şi dantelă și de obicei pe aceasta se aşează cu smerenie icoane vechi, care sunt moştenite din generaţie în generaţie.

Colțul cu icoane este nelipsit şi în bucătărie, unde staroverii se închină înainte de a se aşeza la masă, precum și după servirea mesei. În camerele unde sunt icoane, creștinul nu face nimic nepotrivit, care ar putea leza sfințenia icoanei: nu fumează, nu permite intrarea câinelui, doar pisicile sunt admise, pentru că sunt folositoare în casa.

Transmiterea icoanelor familiei

Ruşii staroveri din România și-au păstrat totdeauna icoanele și le-au transmis urmașilor, din generație în generație. Icoana nu este doar o moștenire de familie, ci un altar în fața căruia mulțumești Domnului cu lacrimi în ochi pentru toate, bune și rele, din viață; un altar care unește toți membrii familiei în timpul rugăciunii comune.
Când se întemeiază o nouă familie, înainte de toate părinții se gândesc să dea mirilor icoane, acestea reprezentând adevărata binecuvântare pe care o transmit copiilor lor, pentru a fi ocrotiți pe tot parcursul vieții. Înainte de cununie părinții fetei dăruiesc tinerilor o icoană, cu care mirele si mireasa merg la biserică. După cununie, când se întorc, părinții băiatului îi asteaptă cu pâine, sare și cu icoana pe care i-au pregătit-o. După nuntă, icoanele primite sunt puse la loc de cinste, în Colțul lui Dumnezeu al noii familii, în locul cel mai onorabil al casei lor.
Casele sunt împodobite cu icoane ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, iar în părțile laterale au icoane cu sfinții ale căror nume sunt purtate de membrii familiei.

Staroverii își încep fiecare zi în fața Colțului lui Dumnezeu, făcând rugăciunile de dimineață, și o termină tot acolo, pentru rugăciunile de seară. Principiul icoanei este acela de a oferi un simbol vizibil pentru ceea ce este invizibil, icoana fiind o fereastră deschisă spre cer. Cinstirea ei urcă la Cel zugrăvit în ea.Toate aceste reguli sunt păstrate cu sfințenie și în ziua de astăzi.

Ecatherina Suciu (Revista Viata Ortodoxă Nr 1/2021)