Sfântul Serafim de Sarov „Bucuria mea! Hristos a înviat!”
În Rusia nu este om care să nu fi auzit numele Sfântului Serafim de Sarov. De altfel, în întreaga ortodoxie, oriunde am călătorit de-a lungul anilor, din Caucaz în Balcani, din Grecia în Țara Sfântă, am avut plăcuta surpriză să descopăr icoana Sfântului Serafim la loc de cinste.
S-ar părea că, în urmă cu nici 200 de ani, o persoană simplă, discretă, locuia la periferia Rusiei: nu avea educație deosebită, nu cunoștea clasa superioară, dar era el – “sărmanul Serafim”, așa cum se numea sfântul – cel ce va deveni lampa pământului rusesc, luminând sufletele multora care veneau la el.
În secolul al XVIII-lea, Mănăstirea Sarov, situată la confluența râurilor Satis și Sarovka, era un important centru monahal, poate și
datorită localizării sale. Pe de o parte, locul era pustiu și retras, pe de altă parte, la câțiva kilometri de mănăstire trecea un drum mare făcând
acest loc accesibil pelerinilor.
Regulile stricte ale vieții monahale adoptate aici au fost considerate exemplare, astfel că multe mănăstiri noi care au apărut în Rusia la
acea vreme au introdus rânduileile de la Sarov.
Articol publicat în revista Viața Ortodoxă, nr 49, ianuarie 2025
Citește articolul integral pe pagina autorului OamenisiLocuri.ro
