Sfânta Măndălina (Magdalena) de la Mălainița, mărturisitoarea credinței creștine în vremuri de restriște
Pelerinajul din sep-tembrie 2024 în Serbia a început cu o “ajustare” de ultim moment pentru că în program a fost adăugat un obiectiv mai puțin cunoscut –Mănăstirea Mălainița.
După ce trecem Dunărea la Porțile de Fier I, drumul șerpuiește pentru vreo 50 de km pe malul sârbesc, în lungul graniței române.
Ne afăm în Serbia, mai precis în „Valea Timo-cului” – acel râuleț care trasează granița Bulga-riei cu Serbia, dar care delimitează și întreg lanțul Carpatic de Balcani, o regiune istorică ce deschide răni vechi, ori de câte ori auzim vorbind româ-nește.
În apropiere de Negotin ne abătem pe un drum secundar pentru a ajun-ge în final într-o poiană însorită. Aici aveam să o descoperim pe Maica Măndălina.
Ca martor al suferinței aproape strigate din fața altarului de Parintele Boian, m-am întristat. O suferință de zeci de ani aproape surdă, pentru că nu e auzită dincolo de granița sârbo-română. Ca român însă, m-am bucurat să mi se vorbească în același grai și cu aceleași simțăminte despre biserică, despre oameni… și despre o maică necunoscută – maica Măndălina.. M-am bucurat să descopăr un colțișor de Românie dincolo de hotar, atât de aproape și totuși atât de îndepărtat.
Vasile Lupu
Articol publicat în revista Viața Ortodoxă, nr 55, iulie 2025

