Rădăcini creștine: Nordul Africii, Cartagina
Tunisia
După o scurtă escală în Cairo, ca ghid în programul din februarie “Civilizatii antice si crestinism primar – Egipt și Cartagina”, așteptam cu nerăbdare următoarea destinație în periplul nostru creștinesc din această primăvară cu Miriam Turism.
Cum sună: pelerinaj ortodox în inima unei țări eminamente musulmana? Și totuși, în această ”notă” am descins noi în Tunisia! Așadar, Bun venit în Tunis, capitala Tunisiei!
Cu o populație de 12 milioane de locuitori, Tunisia este o țară arabă, destul de moderna, situată în nordul Africii. Deschiderea la Marea Mediterana și apropierea de Italia (la nici 250km de Sicilia) îi conferă o poziție privilegiată din punct de vedere al climei, dându-i în același timp și un aer cosmopolit.
Vedere de pe străduțele boemului orăsel Sidi Bou Said (port la golful Tunis), situat la aprox 20km Nord de Tunis
Când spunem Tunisia ne gândim la Cartagina, vechea cetate punică, distrusă și apoi reconstruită de romani și desemnată capitala provinciei proconsulare africane. Astăzi este unul dintre cele mai luxoase cartiere din Tunis și reședința oficială a președintelui Republicii (în apropierea ruinelor Băilor Antonine). Orașul are încă numeroase situri arheologice, în mare parte romane, cu unele elemente punice, clasificate drept patrimoniu mondial de Unesco încă din 27 iulie 1979.
Despre Cartagina și mai ales despre Hanibal, cărțile de istorie ne amintesc vag, poate și pentru că este o parte a lumii de pe alt continent, atât de departe și totuși atât învăluită în măreția veacurilor – o colonie-cetate întemeiată de fenicieni încă din secolul VIII înainte de Hristos.
Însă despre miile de mucenici creștini martirizați în primele veacuri aveam sa aflu mai multe chiar printre ruinele de acolo…
Cartagina (mijlocul secolului II î.Hr.)- reconstituire conform descrierilor istorice
Puțină istorie
Fenicienii din Tir (Libanul de astăzi) au întemeiat Cartagina ca o colonie în scopuri comerciale în anul 814 î.H, dar iată că secolul IV î.H. ne arată cetatea un adevărat imperiu în cea mai înfloritore perioada a sa, controlând teritorii în întreg bazinul Mării Mediterane (Nord-Vestul Africii, Spania și sudul Franței de astăzi). Vestiți pentru bogăția, dar mai ales pentru dârzenia lor, cartaginezii vor ajunge inevitabil să intre în conflict cu Imperiul Roman.
În timpul domniei lui Hannibal Barca, între 247 și 183 î.H, Cartagina a fost o forță militara majoră, învingând romanii în nenumărate lupte chiar în inima imperiului. La finalul celui de-al III-lea Razboi Punic însă, în anul 146 î.H. (după un asediu de 4 ani), Cartagina a fost învinsă de armata romană, iar teritoriile sale au fost încorporate în Imperiul Roman, devenind astfel “Provincia Africa”.
Până la cucerirea de către romani, cartaginezii practicau un cult politeist și se închinau în special lui Ba’al Hammon (asemuit cu soarele) și zeiței Tanit (Luna). Roma i-a acuzat pentru o lungă perioadă de timp de ritualuri ce constau în sacrificarea copiilor – pentru a îmbuna zeii sau pentru a-și arăta devotamentul suprem față de aceștia – iar adevărul nu este departe de aceste acuzații. Dovada stă în sutele de morminte ale copiilor, multe din ele încă păstrate, în situl Cartagina.
Cucerită de vandali (439) pentru o scurtă perioadă și apoi de arabi (698), Cartagina și mai târziu întreg teritoriul Tunisiei de astazi devine parte a lumii arabe, ajungând un centru important al culturii islamice în Africa de Nord.
În 1574 a fost încorporată în Imperiul Otoman, fiind condusă de la Constantinopol prin intermediul guvernatorilor turci, pentru aproximativ 300 de ani. În 1881, odată cu declinul Imperiului Otoman, Tunisia devine protectorat francez.
Revoltele populare de după cel de-al Doilea Război Mondial pun capăt monarhiei inițiate de Franța și Tunisia își obține independența în 1956.
Creștinismul timpuriu
Când creștinismul s-a stabilit ferm în jurul provinciei romane Africa Proconsulare (secolul I-II e.n.), Cartagina a devenit sediul său ecleziastic natural. Arhiepiscopia Cartagina, cunoscută și sub denumirea de Biserica din Cartagina a fost o eparhie ordodoxă, devenind astfel pentru biserica africană timpurie ceea ce a fost Biserica Romei pentru Biserica catolică din Italia.
În timpul împăratului roman Septimiu Sever (203 e.n.), odată cu ordinul care interzicea creștinismul, se va deschide calea spre abuzuri și persecuții ale creștinilor, astfel că apar primii martiri pe urmele cărora ne-am îndreptat și noi pașii- Sfânta Perpetua, Sfânta Felicitas și însoțitorii lor…
Cartagina a rămas însă un centru important al creștinismului, găzduind mai multe consilii din Cartagina, de acest loc fiind legate nume cunoscute în istoria creștină: Sfânta Perpetua, Sfânta Felicitas, Sf. Tertulian (240), Sf. Ciprian (258), Sfântul Aurelius (429) și Eugeniu de Cartagina (decedat în 505). Pentru vasta loc contribuție, aplicând la scară largă alfabetul latin în scrierile lor, Tertulian și Ciprian sunt amândoi considerați Părinți ai Bisericii Latine timpurii.
Persecuțiile continua și în perioada în care Cartagina este cucerita de vandali (439) pentru ca abia în 533, când a fost preluată de către romani și încorporată în Imperiul Roman de Răsărit, regiunea să își regăsească, pentru scurtă vreme, liniștea de odinioară.
Împăratul crestin roman Iustinian I (anii 550 e.n) a infiintat o eparhie în Africa, ce ulterior va fi fragmentată și desființată datorită controverselor aparute în învățăturile creștine: donatismul, arianismul, maniheismul și pelagianismul.
În anul 698 e.n. orașul Carta-gina a căzut în fața cuceririi musulmane a Magrebului iar creștinismul a declinat iarăși sub persecuție.
În Evul Mediu, regele Ludovic al IX-lea a ocupat orașul în timpul celei de-a opta cruciade, în timpul căreia a și murit (1270); spera atunci să-l convertească pe sultanul Hafid la creștinism și să-l ridice împotriva conducătorului Egiptului, pentru a-l obliga să se retragă din Ierusalim. Eșecul acestui plan marchează sfârșitul cruciadelor.
În 1518, Arhiepiscopia Cartaginei a fost reînviată însă ca scaun titular catolic. Mai târziu, după ce imperiul otoman își pierde dominația, în memoria regelui Ludovic al IX-lea, canonizat, cardinalul Lavigerie construiește în 1890, pe locul ruinelor unui templu punic, o catedrală catolică ce devine sediul primatului din Africa – avându-l ca titular al arhiepiscopiei unite din Alger și Cartagina. Astăzi, deși vacant, Arhiepiscopia Cartaginei rămâne ca scaun titular al Bisericii Catolice.
Până la redescoperirea Cartaginei în secolul XIX, edificiile istorice punice sau creștine aflate în ruină au fost jefuite de marmura lor, pentru construcția de clădiri publice sau religioase prin Europa sau Africa.
Ce am descoperit in februarie 2023
Dominata de dealul Byrsa și înconjurată din trei laturi de mare, Cartagina în sine este un “orășel” cu iz mediteranean. Printre cladirile luxoase și ruinele puse în valoare mai bine sau mai deloc, alături de un ghid local aproape ostil, am găsit totuși liniștea să ne rugăm cu evlavie și să simțim duhul unora dintre primii martiri ai creștinismului, iar asta nu e puțin lucru!
Ruinele amfiteatrului din Cartagina
Dincolo de apologia istoriei romane locale și simplificarea importanței creștinismului (din pacate, printre altele, ghidul nu ne-a facilitat vizita la excepționalul Muzeu Paleocreștin), am tresărit cu toții la fiecare pas în centrul arenei amfiteatrului din Cartagina – acum doar o depresiune mica împrejmuită de un crâng de pini; Mica încăpere – capela dedicată Sfințelor Perpetua și Felicitas din subsolul acestui odinioara amfiteatru a vibrat la cântarea „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit…” și sub linele cântări din “Apărătoare Doamnă”… Inimile noastre emoționate au tresăltat pline de emoție ca și cum eram într-un loc sfânt! Pentru că chiar eram!
Capela dedicata Sfințelor Perpetua și Felicitas in centrul ruinelor amfiteatrului din Cartagina
Ca site istoric întrat în patrimoniul Unesco, Cartagina romană este bine ofertată turistic, dar se valorifică mai ales istoriile pre-creștine (barbare), clar în defavoarea celor creștin-ortodoxe.
Istoria sacrificiilor copiilor pe altarele zeilor spusă cu patos la cimitirul copiilor, este impresionantă și deopotrivă tulburătoare (mărturie stau pietrele funerare decorate geometric sau acele mici urne în care s-ar fi păstrat cenușa lor după incinerare) – dar istoria sacrificiului pe care Sfânta Perpetua, care tocmai născuse și trebuia să își alăpteze pruncul însă alege să Îl mărtirisescă pe Hristos și să se jertfească pentru El, biruind prin credință chiar și instinctul matern – aceasta nu o menționează nimeni, deși turiștii calcă pe locul muceniciei sale…
Ruinele Basilicii Majorum la periferia cartierului Cartagina
De altfel, Basilica Majorum situată la periferia sitului Cartagina despre care tradiția menționează ca a adăpostit pentru o perioada moaștele Mucenițelor Perpetua și Felicitas – este acum nu doar abandonată, ci aflată într-o stare deplorabilă de degradare… .
Locul nici nu este menționat turistic, iar ghidul local – sub pretextul că își poate pierde licența – nu a dorit să ne însoțească de la șosea pe cărarea ce șerpuiește pentru 5 minute spre locul ruinelor, atât de pitoresc împrejmuit cu cactuși.
Ruinele Bisericii ce a găzduit Consiliul de la Cartagina (418) – situate foarte aproape de Palatul Prezidențial și Băile Antonine
Biserica (acum în ruine) ce a găzduit Consiliul de la Cartagina (418) – în prezența Sf Augustin de Hipona și altor 214 episcopi din toată Africa – de asemenea este menționată în treacăt în circuitul turistic tunisian, iar oprirea în vecinătate este imposibilă! – locul fiind împânzit de poliție și de indicatoare cu “fotografierea interzisă – pentru că se află în imediata vecinătate a Palatului Prezidențial…
Ruinele bisericii Sfântului Ciprian
Sau la Biserica Sfântului Ciprian, iarăși am fost dezamăgiți, pentru că vineri după-masă accesul pentru vizitarea ruinelor nu era permis și, după o tentativă de ocolire a sitului, a trebuit să ne mulțumim cu priveliștea oferită printre porțile metalice încuiate.
Amfiteatrul din El Djem
În minunatul nostru peregrinaj, am vizitat și orașul El Djem – o neșlefuită nestemată tunisiană – atât de puțin promovată ca destinație turistică, deși găzduiește poate cel mai bine conservat amfiteatru roman (mult mai bine decat Colosseum) – aici s-au filmat și scenele din celebrul film Gladiatorul. Situat la aproximativ 200 km sud de Tunis, în pitorescul orășel există și un recent și încă necunoscut Muzeu al Mozaicurilor, amenajat pe locul unei vechi resedințe patriciene. Vizitând curtea interioară, atent împrejmuită de palmierii care-și revarasă umbra pe cupolele din teracotă și rigolele ingineresc realizate, pășind prin holurile răcoroase, a fost ca și cum reciteam primele pagini ale lui Henryk Sienkiewicz din Quo Vadis!
Curtea interioară de la Muzeul Mozaicurilor (presupusă reședință romană) – El Djem
Impresionantele mozaicuri minuțios realizate prezentându-l pe “bătrânelul Bachus” – zeul roman al vinului, viței-de-vie și al beției – în diverse ipostaze au dimensiuni spectaculoase (unele depășesc 5m lungime)!
De asemenea, aici putem vedea cateva mozaicuri cu inconfundabila (poartă o mască de elefant) și exotica “zeița Africa” (Dea Africa) – personificarea Africii de către romani în primele secole ale erei comune și care reprezenta fertilitatea și abundența.
Amfiteatrul din El Djem – vedere din iterior
Zidurile amfiteatrului El Djem (cândva placate în totalitate cu marmură!) atât de bine conservate – poate și datorită climei dar cu siguanță contextului istoric – capătă sub soarele dupăamiezii o tenta roșiatică sângerie.
Urcând cele trei rânduri de trepte, ni se descoperă o impresionanta priveliște spre centrul arenei și subsolul acesteia în care razele de lumină pătrund timid printre zăbrelele gratiilor. Numai cu inima privind prin străfundurile veacurilor, ni se deschide în fața ochilor priveliștea sutelor de creștini întemnițați acolo ce își așteptau, în rumoarea mulțimii însetate de sânge și în urletele animalelor sălbatice, mucenicia….
Prin „subsolul” amfiteatrului – locul unde erau ținuți deopotrivă gladiatorii, creștinii prizonieri dar și animelele sălbatice
Probabil că pelerinajul pe care l-am parcurs acum, la începutul anului 2023, este primul pelerinaj ortodox în teritoriile nord-africane, care pe vremea Mântuitorului au făcut parte din Imperiul Roman și în care creștinismul a fost cunoscut și practicat înainte de a se extinde în Europa. Unele dintre cele mai mișcătoare pagini din istoria Bisericii de început s-au scris aici. Chiar dacă acum nordul Africii este exclusiv musulman, a-i regăsi rădăcinile creștine reprezintă un demers pe cât de emoționant, pe atât de necesar.
Și pentru a vă face pătrași acestui demers inedit – dar firesc în acord cu vorbele Mantuitorului – oamenii ”nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă” (Matei 5,15), vă vom împărtăși în paginile următoare și câteva dintre impresiile pelerinilor români în Cartagina lunii februarie 2023.
Vasile Lupu
Articol apărut in revista Viața Ortodoxă Nr 26, februarie 2023
