Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan
Jurnal de pelerin Reportaje foto-video Sinaxar

Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan

mart. 24, 2026

La nici 15 minute de agitația celei mai vechi așezări de pe Glob (Ierihonul este considerat de majoritatea arheologilor și istoricilor ca fiind cel mai vechi oraș din lume), nu departe de una dintre cele mai circulate șosele ce leagă Nordul Israelului de Sud , se află o mănăstire. Uitându-ne spre est, prin praful roșiatic, ne scăldăm privirea într-o imensă mare de pietre și nisip, presărată pe ici pe colo de pâlcuri de arbuști și tufișuri, ce reprezintă în fapt, Pustiul Iordanului. Aproape de șosea, din mijlocul unui pâlc mai mare de palmieri și arbori de finic, se ițește deasupra unei cupole luminoase, o Sfântă Cruce.

Este Postul Paștelui și mi-am amintit din viața sfântului Gherasim de la Iordan că acesta nu gusta nimic în acest Post, până la Sfânta zi a Învierii.
Sfântul s-a născut în provincia Licia (astăzi în Turcia), într-o familie bogată și evlavioasă. În tinerețe, după ce a primit o educație aleasă, și-a împărțit averea săracilor și a plecat spre Egipt, în pustia Tebaidei, pentru a deprinde învățăturile marilor pustnici de acolo.
În jurul anului 450 d.Hr. a ajuns în Țara Sfântă și s-a stabilit în pustiul Iordanului, aproape de locul botezului Domnului. Aici, la anul 455 a întemeiat o lavră ce inițial se numea Mănăstirea Kalamon, unde a impus o rânduială foarte strictă: în timpul săptămânii, călugării trăiau în singurătate deplină, mâncând doar pâine uscată și curmale, iar sâmbăta și duminica se adunau pentru Sfânta Liturghie.
Mănăstirea întemeiată de sfânt a fost distrusă de perșii sasanizi în anul 614, an de o mare tristețe pentru tot teritoriul Țării Sfinte întrucât atunci au fost distruse majoritatea bisericilor și așeză-mintelor creștine construite de sfânta Împărăteasă Elena la anii 330..
Cruciații au reconstruit-o în secolul al IX-lea, aceasta fiind ulterior renovată în secolul al XII-lea de către împăratul bizantin Manuel I Komnenul.
A fost reconstruită din nou în 1588 și distrusă în jurul anului 1734. Împrejmuită de un zid înalt de peste 3 metri, Mănăstirea Sfântul Gherasim de astăzi (cunoscută și sub numele de Deir Hajla) datează din 1885 și aparține Patriarhiei Ortodoxe Grecești a Ierusalimului.
Pășind în micuța curte interioară, la umbra palmierilor, căldura înăbușitoare de “afară” parcă dispare.
Suntem întâmpinați de o bătaie melodioasă și cristalină de clopot. Urcăm câteva trepte pentru a intra în biserica principală, a cărei pereți si coloane sunt pictate cu fresce în stil bizantin; undeva pe partea stângă ne “întâmpină” Sfânta Familie iar spre altar, sfânta Maria Egipteanca și părintele Zosima.

Ce mi-a atras însă cu ade-vărat atenția a fost pardoseala, care este în întregime acoperită cu mozaicuri.
De pe unul din ele, ne privește blând un leu tolănit la umbra unui palmier, de după care se ițește un măgăruș care duce după sine o cămilă…

De altfel, mănăstirea găzduiește un atelier de mozaic unde călugării și localnicii lucrează împreună. Aceștia creează piese cu tematică creștină, dar și seculară sau chiar evreiască (a se vedea menora de pe peretele lateral de la intrarea în curte sau monumentul închinat Maicii Domnului, de la ieșire).
Coborând spre paraclisul de la demisol, frontal, pe locul vechii grote unde tradiția spune că a poposit Sfânta Familie în fuga spre Egipt, ne întâmpină una dintre cele mai rare si emoționante icoane: Maica Domnului „Alăptătoarea”.

 

….citiți tot articolul pe pagina autorului Oameni și Locuri >

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *